CtEDO a pronunțat hotărârea Manole și alții c. Moldovei

17 09 2009

La 17 septembrie 2009, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) a pronunțat hotărârea Manole și alții c. Moldovei (cererea nr. 13936/02).

*  *  *

În această cauză, reclamanții, Larisa MANOLE, Corina FUSU, Mircea SURDU, Dinu RUSNAC, Viorica CUCEREANU-BOGATU, Angela ARAMÄ‚-LEAHU, Ludmila VASILACHE, Leonid MELNIC și Diana DONICÄ‚, sunt sau au fost jurnaliști la Compania „Teleradio-Moldova” .

Compania de Stat „Teleradio-Moldova” (TVM) a fost creată în anul 1994 în locul Radioului și al Televiziunii existente anterior în Republica Moldova și era unica companie care difuza emisiuni pe întreg teritoriul Moldovei. În 2002, Compania de Stat a fost transformată într-o companie publică. În 2004, o companie privată de televiziune (NIT) a început să aibă acoperire națională. 

Potrivit reclamanților, TVM a fost supusă cenzurii pe întreg parcursul existenței sale. Totuși, după februarie 2001, când Partidul Comuniștilor a câștigat cu o majoritate largă alegerile parlamentare, cenzura a devenit intolerabilă. Cenzura era, de obicei, efectuată pe calea instrucțiunilor verbale care veneau, în ordine ierarhică, de la președintele Companiei la editori. În special, reclamanții au pretins că, începând cu februarie 2001, niciun partid de opoziție nu a beneficiat de timp de emisie; orice reportaj care conținea un punct de vedere diferit de cel al Partidului Comuniștilor era interzis; cuvinte și expresii precum „român”, „limba română”, „Basarabia”, „istoria românilor”, „regim totalitar” etc. au fost interzise; s-a interzis orice referire la anumite perioade istorice precum perioada dintre cele două războaie mondiale, foametea organizată în URSS, regimul stalinist, deportările în GULAG și perioada renașterii naționale din 1989. Evenimentele care urmau să fie reflectate în buletinele de știri erau atent selectate și numai un număr limitat de jurnaliști avea dreptul să facă reportaje despre autoritățile publice. Se putea face referire numai la agenția de știri de stat „Moldpres”, iar opoziția era denigrată. Dacă exista vreun reportaj în care erau incluși reprezentanți ai opoziției, interviurile erau trunchiate, iar orice discurs era substituit de declarațiile jurnaliștilor sau de textul scris de agenția de știri „Moldpres”. Reportajele despre activitatea Guvernului durau 3-5 minute. Restul reportajelor durau 60-90 de secunde.

La 25 februarie 2002, 331 de angajați ai TVM au semnat o declarație de protest împotriva cenzurii. La 27 februarie 2002, angajații TVM au decis să declare grevă pasivă și, în acest scop, a fost ales un Comitet de Grevă. Comitetul de Grevă a prezentat conducerii TVM și Guvernului o listă de revendicări cu privire la abolirea cenzurii de la Televiziunea și Radioul Național. În același timp, editorii și prezentatorii de știri, în pofida presiunii din partea administrației Companiei, au început să prezinte știri „necenzurate”. La 7 martie 2002, Parlamentul a creat o comisie parlamentară specială, care să elaboreze „o strategie pentru îmbunătățirea activității [TVM]”.

Unul după altul, liderii mișcării greviste au început să fie concediați din funcțiile lor prin diferite metode și să fie supuși sancțiunilor disciplinare. Diverse sancțiuni disciplinare au fost aplicate reclamanților Larisa MANOLE și Dinu RUSNAC. În martie și aprilie 2002, liderii Comitetului de Grevă au fost interogați de către anchetatori penali cu privire la protestele organizate de ei în fața clădirii Companiei.

La 7 iunie 2002, Președintele Republicii Moldova, dl Voronin, a făcut o declarație de presă cu privire la Companie. El și-a exprimat rezervele față de Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1280 (2002), care a cerut autorităților Republicii Moldova să transforme Compania de Stat „Teleradio-Moldova” într-o companie publică, însă a declarat că, în calitate de Președinte, el va trebui să fie de acord dacă o astfel de schimbare va avea loc. In fine, el a declarat că protestele anticomuniste desfășurate între lunile ianuarie și aprilie au fost organizate de „persoane needucate, persoane sălbatice, pitecantropi”.

La 26 iulie 2002, Parlamentul a adoptat Legea nr. 1320-XV cu privire la instituția publică națională a audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”, prin care Compania de Stat „Teleradio-Moldova” a devenit o Companie Publică. În conformitate cu noua lege, angajații vechii Companii de Stat trebuiau să treacă o procedură de selectare pentru a fi angajați la Compania Publică. Niciunul din reclamanții care au lucrat în cadrul Departamentului Actualități nu a fost confirmat în funcție și nici majoritatea persoanelor care au fost active pe parcursul grevei din 2002.

Reclamanții au pretins, în temeiul art. 10 CEDO (libertatea de exprimare), că cenzura impusă la TVM a constituit o ingerință nejustificată în dreptul lor la libertatea de exprimare și a reprezentat o încălcare gravă a dreptului lor într-o societate democratică de a comunica informații publicului.

Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art. 10 CEDO.

Curtea consideră că Statul are obligația de a asigura, în primul rând, accesul publicului prin intermediul televiziunii și radioului la informații imparțiale și exacte și la comentarii care reflectă, printre altele, diversitatea opiniilor politice din țară și, în al doilea rând, ca jurnaliștii și alți profesioniști ce activează în domeniul audiovizualului să nu fie împiedicați de a comunica aceste informații și comentarii. Mai mult ca atât, atunci când companiile private de televiziune sunt prea slabe pentru a putea oferi o alternativă veritabilă și, prin urmare, compania de stat este dominantă în țară sau într-o regiune, este indispensabil pentru o bună funcționare a democrației ca ea să transmită noutăți, informații și comentarii imparțiale, independente și echilibrate și, în plus, să ofere spațiu pentru discuții publice în care să fie reflectate o gamă cât mai largă de păreri și opinii.

Curtea a reiterat că jurnaliștii au dreptul de a răspândi informații și că protecția art. 10 CEDO se extinde asupra jurnaliștilor angajați și a altor persoane care activează în domeniul mass-media. Curtea a conchis că, pe parcursul perioadei relevante, a existat o tendință semnificativă de raportare a activităților Președintelui și a Guvernului în cadrul noutăților TVM și a altor emisiuni, fără a oferi acces reprezentanților partidelor de opoziție pentru a-și exprima opiniile. Mai mult ca atât, Curtea a notat că există probe a unei politici de cenzurare a discuțiilor sau menționării unor anumite subiecte, pe motiv că acestea au fost considerate sensibile din punct de vedere politic sau că făceau o imagine proastă Guvernului. Astfel, Curtea a considerat că reclamanții, în calitate de jurnaliști, editori și producători la TVM, trebuia să fi fost afectați în urma acestor politici. Prin urmare, ea a constatat că a existat o ingerință continuă în drepturile reclamanților la libertatea de exprimare pe toată durata de timp relevantă.

Curtea a notat că, aproape pe toată durata de timp în chestiune, TVM a fost unicul canal de televiziune care avea acoperire națională. Aproximativ 60% din populație locuia în localitățile rurale, fără acces sau cu acces limitat la televiziunea prin cablu sau satelit. În aceste circumstanțe, era de o importanță vitală ca TVM să transmită noutăți și informații exacte și echilibrate, iar emisiunile sale să reflecte diverse opinii politice și statul are o puternică obligație pozitivă de a organiza condiții pentru a permite ca aceasta să fie realizat. Curtea a notat că, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 502 din 12 septembrie 1996, „activitatea de creație și editorială a Companiei este ocrotită prin lege de intervențiile  autorităților publice, de influență și presiuni ale partidelor și formațiunilor social-politice”. Totuși, art. 4 al Hotărârii nr. 502 prevedea că activitatea TVM va fi coordonată prin intermediul Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). CCA era compus din 9 membri, dintre care 3 erau numiți de către Parlament, alți 3 – de către Președinte și ultimii 3 – de către Guvern, fără a avea garanții împotriva concedierii. În acest circumstanțe, începând cu februarie 2001, când un singur partid politic a controlat Parlamentul, Președinția și Guvernul, legislația națională nu a mai prevăzut nicio garanție de echilibru politic în componența administrației TVM și a organului de control, precum și nicio garanție împotriva ingerinței din partea partidului de conducere în luarea de decizii  și funcționarea acestor instituții. Legea nr.1320-XV din 2002 nu a remediat suficient aceste probleme. A fost creat un Consiliu de observatori care monitoriza activitatea administrației TVM. Însă, potrivit art. 13 (2) al acestei Legi, doar un membru al Consiliului de observatori era numit de către partidele de opoziție. Nu existau garanții pentru ca toți ceilalți 14 membri să nu fie loiali partidului de conducere.

În concluzie, având în vedere în special monopolul virtual al TVM în Moldova, Curtea a constatat că autoritățile de stat nu și-au îndeplinit obligația lor pozitivă. Pe durata de timp relevantă, cadrul legislativ era viciat, deoarece nu prevedea suficiente garanții împotriva controlului administrației TVM și, prin urmare, asupra politicii editoriale, de către organul politic al Guvernului. Aceste carențe nu au fost remediate după adoptarea și modificarea Legii nr.1320-XV.

Curtea a considerat că statul pârât are obligația, prin prisma art. 46 CEDO, de a întreprinde măsuri de ordin general în vederea modificării legislației care a dus la constatarea violării art. 10 CEDO în această cauză.

Curtea nu s-a expus asupra satisfacției echitabile, rezervând această chestiune pentru o hotărâre separată. Guvernul Moldovei și compania reclamantă au la dispoziție 3 luni pentru a depune la Curte observații scrise cu privire la acest subiect sau, eventual, pentru a încheia un acord amiabil.

*  *  *

În fața Curții, reclamanții au fost reprezentați de către dl Vitalie NAGACEVSCHI și dl Vladislav GRIBINCEA.