Epuizarea căilor de recurs interne

03.04.2007

 

Potrivit art. 35 alin. 1 al Convenției „Condițiile de admisibilitate”:

„Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne …”.

A. Principii

Până la depunerea cererii unei jurisdicții internaționale, statului trebuie să i se acorde posibilitatea să remedieze situația reclamantului de sine-stătător. Din acest motiv, reclamanții sunt obligați să epuizeze căile de recurs instituite de legislația statului vizat. Sarcina primordială de a asigura respectarea drepturilor omului garantate de Convenție aparține autorităților naționale, sarcina Curții în acest sens fiind de supraveghere a modului de respectarea a acestor drepturi de către autoritățile naționale.

Noțiunea „căilor de recurs interne” înglobează orice mijloace procedurale reglementate de dreptul intern al statului pârât, indiferent de natura lor (ex. judiciare, administrative, constituționale, proceduri necontencioase, etc.), care oferă posibilitatea înlăturării încălcării invocate și a consecințelor sale (restabilirea dreptului și recuperarea prejudiciului). Reclamantul trebuie să epuizeze toate instanțele care îi pot redresa situația, invocând în fața lor pretinsa încălcare a drepturilor garantate de Convenție.

Curtea examinează cauzele fără un formalism excesiv. Ea cere să fie epuizate doar recursurile interne utile, adică cele:

  • accesibile;
  • eficace; și
  • care acordă șanse suficiente de succes.

În anumite circumstanțe speciale reclamantul poate fi exonerat de obligația de epuizare.

B. Sarcina probațiunii existenței căilor de recurs interne

La momentul depunerii cererii la Curte îi revine reclamantului să precizeze etapele urmate pentru epuizarea căilor de recurs interne. În cazul neepuizării căilor de recurs interne, acesta urmează să indice motivele de neepuizare.

Curtea va examina din oficiu chestiunea cu privire la epuizarea căilor de recurs interne, ea putând respinge cererea ca inadmisibilă până la comunicarea cererii către Guvern dacă ajunge la concluzia că un recurs util nu a fost epuizat și nu există circumstanțe de natură să absolve reclamantul de obligația exercitării lui.

Curtea va examina dacă au fost epuizate recursurile existente la ziua depunerii cererii, această regulă cunoscând excepții care trebuie justificate de circumstanțele particulare ale cauzei (a se vedea Brusco c. Italiei, dec. 06.09.2001). Astfel, în cauza Prodan c. Moldovei (hot. 18.05.2004, para. 32-43) Curtea a examinat admisibilitatea cererii atât prin prisma recursurilor care au existat la ziua depunerii cererii, cât și a recursurilor care au apărut după declararea admisibilă a cererii.

După comunicarea cererii Guvernului, regula epuizării este invocată în mod sistematic de către state. La această etapă îi revine Statului să demonstreze că reclamantul nu a epuizat o cale de recurs utilă. Dacă Guvernul demonstrează că există o cale de recurs care nu a fost epuizată de reclamant iar reclamantul contestă eficacitatea recursului, Curtea va porni de la prezumția că calea de recurs invocată de Guvern este eficace (a se vedea Popov (1) c. Moldovei, hot. 18.01.2005, para. 31-40).

Statele sunt decăzute din dreptul de a ridica excepția de neepuizare după declararea cererii admisibile, cu privire la un recurs existent până la decizia cu privire la admisibilitate (a se vedea Savițchi c. Moldovei, hot. 11.10.2005, para. 28).

C. Formalitățile și epuizarea căilor de recurs interne

Obligația de epuizare impune reclamantul să sesizeze autoritățile care îi pot redresa situația și să conteste în toate nivelele de jurisdicție răspunsurile defavorabile lui. Epuizarea căilor de recurs interne trebuie să se facă cu respectarea procedurilor, în termenele, către autoritățile și în formele pe care le prevăd reglementările din dreptul intern. Nerespectarea formalităților instituite de dreptul național (ex. respingerea recursului ca inadmisibil pe motiv că nu a fost întocmit în forma prevăzută de lege; respingerea acțiunii ca tardive; etc.) pot duce la inadmisibilitatea cererii. Astfel, în cauza Cârmuirea Spirituală a Musulmanilor din Republica Moldova c. Moldovei (dec. 15.06.2005) cererea cu privire la refuzul de a înregistra un cult religios a fost declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne pe motiv că nu au fost prezentate toate documentele cerute de dreptul național pentru înregistrarea cultului.

Chestiunile pe care reclamantul dorește să le invoce în fața Curții urmează a fi invocate în toate nivelele de jurisdicție, în mod expres sau în substanță. Astfel, reclamantul nu este obligat să se refere expres la Convenție în procedurile naționale, însă din poziția sa trebuie să reiasă că el se plânge de un drept protejat de Convenție și să permită autorităților să-i redreseze situația. Astfel, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne dacă nu a permis instanței de recurs să examineze chestiunea de care se plânge în fața Curții (ex. renunțarea la o pretenție în procedurile naționale, care a fost invocată ulterior la Curte, în cauza Azinas c. Ciprului, hot. 28.04.2004, para. 34-42).

D. Recursurile utile

  • recursul accesibil

Un recurs este accesibil pentru reclamant dacă el însuși are posibilitatea de a-l iniția, fără asistența unor terți. Nu sunt accesibile recursurile care nu pot fi inițiate de către reclamant din motive de procedură sau de substanță. Astfel, nu este accesibil recursul pentru care este nevoie de intervenția unui terț (ex. Procuratura Generală în cazul recursului în anulare; un subiect de sesizare a Curții Constituționale pentru depunerea unei sesizări la Curtea Constituțională; etc.). Nu este accesibil nici recursul care, deși formal este accesibil, nu poate fi folosit efectiv fără asistența unui terț (ex. șansa iluzorie de a câștiga un proces complex fără a fi asistat de un avocat, când reclamantul nu poate plăti un avocat și nici nu poate solicita asistență juridică din contul statului, în cauza Airey c. Irlandei, hot. 09.10.1979; recursurile aduse la cunoștința unui deținut străin, nereprezentat de către un avocat, într-o limbă pe care el nu o înțelege, în cauza Kujik c. Greciei, dec. 03.07.1991).

  • recursul eficace

Un recurs este eficace dacă poate remedia încălcarea Convenției. Astfel, sunt eficace apelurile, recursurile, plângerea adresată procurorului pentru a anula actele ofițerilor de urmărire penală care îi încalcă drepturile, etc. Nu sunt eficace recursurile care nu pot redresa situația reclamantului, de care el se plânge la Curte (ex. solicitarea indexării sumelor datorate nu constituie un recurs eficace pentru a repara faptul neexecutării hotărârii judecătorești neexecutate la acea dată, deoarece acest recurs nu era determinant în executarea hotărârii, în cauza Toropov c. Ucrainei, hot. 04.10.2005; o plângere contra executorului judecătoresc cu privire la neexecutarea unei hotărâri privind retrocedarea unui imobil de către Consiliul municipal Chișinău, deoarece nu existau surse pentru evacuarea chiriașilor într-un alt imobil, nu este un recurs eficace deoarece sancționarea executorului judecătoresc nu putea duce la executarea hotărârii, în cauza Popov (1) c. Moldovei, hot. 18.01.2005).

  • recursul care acordă suficiente șanse de succes

Reclamantul nu este obligat să epuizeze căile de recurs interne care nu îi pot remedia situația. Totuși, în cazul în care eficacitatea unei căi de recurs interne nu este certă, reclamantul trebuie să epuizeze acest recurs. Un simplu dubiu cu privire la eficacitatea căii de recurs nu este suficientă pentru neepuizarea acesteia. Astfel, reclamantul este obligat să urmeze practicile judiciare în care rezultatul este neclar, neuniform sau care încă nu este bine stabilit (ex. Whiteside c. Regatului Unit, dec. 07.03.1994).

E. Circumstanțe speciale în care reclamantul este exonerat de obligația de epuizare         

În anumite cazuri excepționare reclamantului nu i se poate cere în mod rațional epuizarea căilor de recurs interne. Astfel, reclamantul nu va avea obligația de epuizare în cazul:

a) existenței unei legislații (ex: obligarea prin Legea Republicii Moldova cu privire la arestarea preventivă de a cenzura întreaga corespondență a tuturor deținuților, etc.) sau “practici administrative” contrare Convenției (ex. maltratarea deținuților ca o practică constantă, în cauza Donnelly și alții c. Regatului Unit, dec. 05.04.1973). În acest ultim caz reclamantul trebuie să demonstreze existența unor practici administrative și o toleranță față de acestea din partea autorităților (ex. neexaminarea plângerilor sau nesancționarea vinovaților de maltratare).

b) existenței unor “circumstanțe speciale” care fac irezonabilă epuizarea căilor de recurs interne (ex. lipsa reacției procurorului la semnele vizibile de maltratare a reclamantului după ce acesta a fost interogat, când procurorul avea obligația legală de a iniția procedurile penale, în cauza Aksoy c. Turciei, hot. 18.12.1996, para. 54-57; neepuizarea căilor de recurs interne când statul pârât nu recunoaște jurisdicția asupra unui anumit teritoriu, în cauza Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei, dec. 04.07.2001; neinițierea altor proceduri de recuperare a proprietății confiscate după ce acțiunea inițială a fost respinsă prin recurs în anulare, în cauza Brumărecu c. României, hot. 28.10.1999, para. 55).

c) epuizării doar a unei căi de recurs când legea instituie căi de recurs alternative (ex. nedepunerea unei acțiuni pentru obținerea compensațiilor pentru maltratare în cazul în care reclamantul s-a adresat cu o plângere de maltratare procurorului și acesta a refuzat în intentarea dosarului penal, în cauza Boicenco c. Moldovei, hot. 11.07.2006, para. 78-81).

Obligația de epuizare a căilor de recurs interne nu se extinde asupra pretențiile reclamantului cu privire la violarea art. 34 al Convenției, fie prin violarea art. 38 alin. 1 lit. a in fine al Convenției (mutatis mutandis Fedotova c. Rusiei, hot. 13.04.2006, para. 47). Această obligație nu se aplică nici față de pretențiile cu privire la satisfacția echitabilă. Astfel, reclamantul poate pretinde compensații de la Curte chiar dacă, după comunicarea cererii către Guvern, a fost înlăturată încălcarea de care el se plângea și, după aceasta, el putea solicita aceste compensații la nivel național (ex. executarea hotărârii judecătorești după comunicarea cererii cu privire la neexecutarea unor hotărâri judecătorești către Guvern și posibilitatea reclamanților de a obține compensații pentru executarea întârziată după executarea hotărârilor judecătorești, în cauza Lupăcescu și alții c. Moldovei, hot. 21.03.2006, para.30).