Termenul de 6 luni

10.04.2007

 

Potrivit art. 35 alin. 1 al Convenției,

Curtea nu poate fi sesizată decât ... într-un termen de șase luni, începând cu data deciziei interne definitive.”

Conform acestei reguli, reclamantul este chemat să depună o cerere la Curte în termen de 6 luni. Acest termen are scopul de a asigura un minim de securitate juridică și de a împiedica contestarea unor situații juridice consumate într-un trecut nedeterminat.

Termenul pentru adresarea la Curte se calculează în luni calendaristice, indiferent de durata lor efectivă (a se vedea Istituto di Vigilanza c. Italiei, hot. 22.09.1993, para. 14). Ziua deciziei interne definitive nu se ia în considerație la calcularea termenului de 6 luni (a se vedea K.C.M. c. Olandei, dec. 09.01.1995).

Termenul de 6 luni curge pentru fiecare pretenție în mod separat (a se vedea Mihalachi c. Moldovei, hot. 09.01.2007, para. 21).

A. Momentul de la care începe să curgă termenul de 6 luni

Convenția leagă curgerea termenului de 6 luni de „data deciziei interne definitive”. Conceptul de „decizie internă definitivă” are un sens autonom. Termenul de adresare la Curte curge de la decizia internă irevocabilă (în sensul legislației Republicii Moldova) în procesul de epuizare a căilor de recurs interne. Prin urmare, accesarea unei căi de recurs inefective (ex. revizuirea în procedura civilă conform art. 449 al CPC al RM, când nu există temeiuri de revizuire) nu suspendă curgerea termenului de 6 luni.

Dacă o cale de recurs este “dubioasă” și reclamantul riscă să nu aibă succes, se recomandă de a sesiza Curtea fără a aștepta rezultatul recursului pentru a evita depășirea termenului de 6 luni.

Conform regulii generale, termenul curge din momentul în care reclamantul a aflat sau trebuia să afle despre „decizia internă definitivă”. Astfel, acest moment este ziua la care decizia a fost pronunțată în mod public (a se vedea Loveridge c. Regatului Unit, dec. 23.10.2001).

În cazul în care decizia nu a fost pronunțată în public, la calcularea termenului de 6 luni se ia în considerație data la care reclamantul sau avocatul său a luat cunoștință de conținutul „deciziei interne definitive”. Totuși, data informării reclamantului va fi considerată data informării avocatului, chiar dacă reclamantul a fost informat mai târziu (a se vedea Keskin și alții c. Turciei, dec. 07.09.1999).

În cazul în care conform legislației naționale autoritățile sunt obligate să transmită o copie a „deciziei interne definitive”, la calcularea termenului de 6 luni se ia în considerație ziua primirii acestei copii (a se vedea Worm c. Austriei, hot. 29.08.1997, para. 33).

În cazul în care motivativul „deciziei interne definitive” este crucial pentru pretențiile invocate la Curte, termenul va începe să curgă din ziua în care hotărârea redactată integral a fost primită (a se vedea P. c. Elveției, dec. 13.03.1984)

Dacă nu există recursuri interne eficace, termenul de 6 luni începe să curgă de la data adoptării actului sau de la data producerii faptului contestat (a se vedea Hilton c. Regatului Unit, dec. 06.07.1988) sau din momentul în care reclamantul află despre actul sau faptul sau despre efectele defavorabile lui (a se vedea Dennis și alții c. Regatului Unit, dec. 02.07.2002).

Termenul de 6 luni nu se aplică pe durata situațiilor continue (a se vedea Loizidou c. Turciei, hot. 23.03.2005). În cazul violărilor continue contra cărora nu există căi de recurs interne, termenul de 6 luni începe a curge din momentul în care situația continuă ia sfârșit (a se vedea Demir c. Turciei, dec. 09.01.1995).

Există o distincție esențială între efectele continue și faptele continue. Actele juridice, prin natura lor, generează efecte continue, însă existența efectelor continue nu duce la suspendarea termenului de 6 luni. O faptă ilegală poate fi calificată ca fiind continuă dacă ea se extinde pe întreaga perioadă în care comportamentul respectiv continuă și este în contradicție cu obligațiile internaționale. În cazul comiterii unui ansamblu de acțiuni sau omisiuni ilegale, violarea se extinde pe întreaga perioadă începând cu prima acțiune și continuă atât timp cât acțiunile sau omisiunile se repetă și rămân în contradicție cu obligația internațională respectivă (a se vedea Ilașcu și alții c. Moldovei și Rusiei, hot. 08.07.2004, para. 321).

B. Suspendarea termenului de 6 luni

Curgerea termenului de 6 luni se suspendă prin depunerea cererii la Curte.

Cererea nu trebuie să aibă o formă strictă. Ea poate fi expediată prin poștă sau prin fax. Se consideră cerere prima comunicare a reclamantului către Curte, în care este expus, chiar și sumar, obiectul cererii.

Data depunerii cererii se consideră data la care cererea a fost depusă la poștă (data la care plicul a fost ștampilat), fie data la care cererea a fost expediată prin fax, dacă cererea a fost ulterior expediată prin poștă în termen de 5 zile (p. 5 al Instrucțiunilor practice cu privire la instituirea procedurii la Curte). Dacă data de pe plic aplicată de poștă nu este lizibilă, data depunerii cererii se va considera data parvenirii cererii la Curte.

Cererea depusă la Curte suspendă termenul de 6 luni doar în partea pretențiilor invocate în ea. Depunerea anterioară a cererii este irelevantă pentru suspendarea termenului de 6 luni cu privire la pretențiile cu care cererea este completată ulterior (a se vedea Daniliuc c. Moldovei, hot. 18.10.2005, para. 23-25).

Suspendarea termenului prin depunerea unei cereri sumare este recomandabilă când reclamantul nu reușește să redacteze integral cererea până la expirarea termenului de 6 luni. Pentru aceasta el poate expedia prin poștă sau fax o scrisoare din care să reiasă esența tuturor învinuirilor și a faptelor de care el se plânge la Curte.

Termenul de 6 luni nu poate fi restabilit, însă Curtea poate lua în calcul cazurile fortuite în situații foarte limitate. Astfel, Curtea:

a) nu a acceptat niciodată motivele de boală pentru suspendarea termenului (a se vedea Peters c. Germaniei, dec. 20.02.1995) deoarece, în orice caz, reclamantul, indiferent de capacitatea sa de exercițiu, sau curatorul reclamantului pot depune o cerere la Curte;

b) a decis că detenția în sine nu constituie un temei pentru restabilirea termenului de 6 luni, decât dacă reclamantul a fost izolat totalmente de lumea exterioară și i-a fost interzisă expedierea cererii. Totuși, termenul de 6 luni va fi restabilit pe perioada în care administrația închisorii refuză expedierea cererii la Curte iar deținutul nu a reușit să expedieze cererea la Curte prin alte mijloace (a se vedea Moisejevs c. Letoniei, hot. 15.06.2006).