Urmatoarele cereri comunicate de CtEDO Guvernului Moldovei în mai 2011

20 06 2011

În luna mai 2011, CtEDO a mai comunicat următoarele cereri Guvernului Moldovei: DONTRUT SRL c. Moldovei (cererea nr. 45504/09), Melnic c. Moldovei (cererea nr. 46351/08), Povestca c. Moldovei (cererea nr. 54791/10) și PROMO LEX și alții c. Moldovei (cererea nr. 42757/09).

***

În cauza DONTRUT SRL c. Moldovei, compania reclamantă prestează servicii de taximetrie în Moldova. În perioada de referință compania activa în baza unei licențe eliberate în luna iulie 2005 de către Camera Înregistrării de Stat, având angajate aproximativ nouăzeci de persoane. La data de 13 decembrie 2007, Camera Înregistrării de Stat a emis Decizia nr. 4891, prin a fost retrasă licența companiei reclamante, depistându-se anumite iregularități și anume că compania reclamantă nu a solicitat introducerea de autoturisme noi în licența sa, într-un termen zece zile prevăzut de lege.

La data de 18 ianuarie 2008 compania reclamantă a depus o acțiune în instanța de judecată împotriva Camerei Înregistrării de Stat având ca obiect anularea deciziei din 13 decembrie 2007. Compania reclamantă a susținut, inter alia, că sancțiunea aplicată ar fi fost disproporționată fiind încălcat dreptul de proprietate al companiei. Aceasta a susținut că nouăzeci de angajați ai societății au pierdut locurile de muncă ca urmare a măsurii aplicate și că societatea a suferit pierderi de aproximativ 170,000 EURO.

Compania reclamantă a susținut că nu s-a putut conforma cerinței de a introduce toate automobilele noi în licență în termen de zece zile, din cauza noilor reglementări instituite de Guvern, prin care toate taxiurile urmau să fie dotate cu aparate fiscale. Astfel aceasta nu a avut suficient timp pentru a dota toate cele cincizeci și două autoturisme noi cu astfel de aparate. Compania a susținut că a reușit să echipeze douăzeci și opt de autoturisme cu astfel de aparate, invocând că procedura de instalarea a acestora, precum și efectuarea tuturor formalităților administrative, au fost de durată.

La data de 9 aprilie 2008, Curtea de Apel Chișinău a admis acțiunea companiei reclamante. Invocând hotărârile Megadat.com SRL c. Moldovei (cererea nr.21151/04 din 8 aprilie 2008) și Bimer SA c. Moldovei (cererea nr.15084/03 din 10 iulie 2007), instanța a constatat că ingerința în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor sale nu ar fi fost proporțională cu scopul legitim urmărit și, prin urmare, că retragerea licențelor companiei reclamante a constituit o încălcare a Articolului 1 al Protocolului 1 la Convenție.

La 23 septembrie 2008, Camera Înregistrării de Stat a atacat hotărârea.

La 12 februarie 2009, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul formulat de către Camera Înregistrării de Stat, a casat hotărârea Curții de Apel și a respins acțiunea companiei reclamante. Curtea Supremă a ignorant obiecțiile companiei reclamante precum că recursul a fost depus în afara termenului de atac prevăzut de lege.

În fața Curții, compania reclamantă s-a plâns în temeiul Articolului 6 CEDO, că procedurile naționale au fost inechitabile, deoarece Curtea Supremă de Justiție a admis un recurs depus în afara termenului de atac, ignorând nemotivat obiecțiile companiei cu referire la această chestiune. De asemenea, compania s-a plâns de faptul că retragerea licenței sale este contrară dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

A dispus reclamanta de un proces echitabil în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile în conformitate cu art. 6 § 1 CEDO?

A avut loc o ingerință în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr 1? Dacă da, a fost ingerința de interes public, în conformitate cu cerințele prevăzute de lege și a fost ea necesară pentru a controla folosința bunurilor conform interesului general (Megadat.com SRL c. Moldovei, cererea nr. 21151/04, 8 aprilie 2008)?

***

În cauza Melnic c. Moldovei, reclamanta Ana Melnic s-a născut în anul 1937 și locuiește în Orhei.

Printr-o decizie din 16 ianuarie 1997, Primăria Orhei a autentificat dreptul de proprietate a unor persoane asupra terenurilor sub construcție. Decizia în cauză urma să fie înregistrată la cadastru raional.

La data de 03 aprilie 1997, în baza deciziei de mai sus, Primăria Orhei a repartizat fratelui reclamantei, C. un teren cu o suprafață de 0.0569 ha.

La data de 13 iulie 1998, C. a decedat. Reclamanta a precizat că după moartea fratelui său, ea a folosit acest teren în scop agricol.

La data de 10 septembrie 1999, Oficiul Cadastral Teritorial a înregistrat titlul de autentificare a dreptului deținătorului de teren emis pe numele lui C.

La data de 31 ianuarie 2000, Primăria Orhei a modificat Decizia din 16 ianuarie 1997, incluzându-l pe C. în lista de proprietari ai terenurilor.

La data de 15 iulie 2005, Primăria Orhei a înaintat o acțiune de anulare a titlului emis pe numele lui C., invocând că, după potopul din 3-4 iulie 1991, casa lui C., situată pe terenul în litigiu, a devenit nelocuibilă și că C. s-a mutat într-un apartament oferit de administrația raionului. Primăria a susținut că, în lumina acestor evenimente, Biroul Tehnic de Inventariere raional urma să radieze această locuință din registrul cadastral. El a mai notat că emiterea titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren pe numele lui C. a avut loc din cauza unei erori tehnice comise la 31 ianuarie 2000, după modificarea deciziei din 16 ianuarie 1997.

La o dată nespecificată, reclamanta a înaintat o acțiune de prelungire a termenului de acceptare a succesiunii averii lui C.

La data de 06 noiembrie 2006, judecătoria Orhei a conexat cele două acțiuni în cadrul unei proces unic.

Prin hotărârea din 15 februarie 2007, instanța a respins acțiunea Primăriei. Pe de o parte, ea a respins acțiunea ca nefondată, deoarece nu a avut loc nici o eroare conform art. 227 din Codul Civil (nulitatea actului juridic afectat de eroare). Pe de altă parte, instanța a reținut că acțiunea Primăriei urmează a fi respinsă din cauza expirării termenului de prescripție de trei ani de zile.

În ceea ce privește reclamanta, judecătoria Orhei a admis acțiunea acesteia. Instanța a constatat că reclamanta a intrat în posesia terenului imediat după moartea fratelui său și l-a posedat ca un bun proprietar. A fost prelungit termenul de acceptare a succesiunii și recunoscut dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu.

Primăria Orhei a atacat hotărârea.

La data de 04 octombrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea instanței inferioare și a admis acțiunea Primăriei. Instanța a menționat că titlul de autentificare a fost emis în urma unei erori tehnice și că, în plus, acest titlu a fost înregistrat după moartea lui C. În ceea ce privește acțiunea reclamantei, Curtea de Apel a respins-o, deoarece titlul pe numele lui C. a fost înregistrate ilegal. Instanța a menționat de asemenea, că reclamantul nu a acceptat succesiunea fără o justificare rezonabilă. Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra omiterii termenului de prescripție de către Primăria Orhei la înaintarea acțiunii.

Reprezentantul reclamantei a depus recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău. Prin decizia definitivă din 12 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul ca nefondat.

Reclamanta a prezentat mai multe documente care atestă achitarea taxelor pentru terenul în litigiu.

Invocând violarea art. 6 § 1 CEDO și a art. 1 din Protocolul 1, reclamanta susține că deciziile Curții de Apel Chișinău și Curții Supreme de Justiție, din 04 octombrie 2007 și respectiv din 12 martie 2008 au încălcat drepturile sale la un proces echitabil și respectul proprietății.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

- Litigiul privind drepturile și obligațiile civile ale reclamantului a fost examinat într-un proces echitabil, conform art. 6 § 1 CEDO? În particular, în speță a fost respectat principiul securității raporturilor juridice?

- A avut loc o încălcare a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO? Dacă da, această ingerință a impus o sarcină excesivă reclamantului (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei [MC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V)?

În fața Curții reclamanta este reprezentată de către Ș. Demian, avocat din Chișinău.

***

În cauza Povestca c. Moldovei, reclamantul Ștefan Povestca, la 3 octombrie 2006 a fost reținut de poliție, fiind acuzat de comiterea mai multor furturi. El a fost transportat la sectorul de poliție din Orhei, unde trei ofițeri de poliție l-ar fi lovit pe cap cu o carte groasă, iar cu piciorul pe partea stângă a pieptului, obligându-l să-și recunoască vina. După ce a fost lovit cu muchia mâinii în zona gâtului, reclamantul și-a pierdut cunoștința.

A doua zi, în jurul orei 11:00, fiind în custodia poliției, reclamantul a fost lovit cu coatele în spate, cu picioarele în fese, după ce ar fi fost suspendat încătușat pe o bară metalică. În aceeași zi, judecătoria Orhei i-a aplicat reclamantului arest administrativ pentru 7 zile, pentru încălcarea art. 174 din Codul cu privire la Contravențiile Administrative – nesupunerea cu rea-voință dispoziției sau cererii legitime a colaboratorului de politie.

Reclamantul a depus recurs. La 10 octombrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a casat decizia instanței inferioare, deoarece nu s-a demonstrat că reclamantul a comis contravenția imputată. La 13 octombrie 2006 reclamantul a fost eliberat.

La data de 16 octombrie 2006, reclamantul s-a adresat unui medic neurolog deplângând că abia poate mișca mâna stângă și piciorul drept. El a fost supus unei tomografii urgente pentru a exclude riscul unui hematom. Reclamantul a fost diagnosticat după cum urmează: O patologie a creierului nu a fost găsită. Deplasarea la stânga cu 1,5 mm a dintelui de pe axa C2.

La data de 17 octombrie și 31 octombrie 2006 reclamantul a fost supus unui tratament la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. La momentul spitalizării reclamantul a fost examinat de un neurochirurg, fiind stabilit următorul diagnostic: Traumatisme vertebro-medulare, retrolisthesis C2-C3 cu deplasarea la stânga a axei dintelui.

Reclamantul a fost externat cu următorul diagnostic:Trauma craneo-cervicală. Subluxație C2. Hernie de disc C3. Insuficiență piramidală bilateral (în particular la mâna stângă și piciorul drept), cu disfuncții ale sfincterului.

La data de 19 octombrie 2006, reclamantul a sesizat Centrul de medicină legală cu o plângere privind vătămările corporale în urma maltratării din partea polițiștilor. În aceeași zi, el a fost supus unei expertize medico-legale.

La data de 20 octombrie 2006 reclamantul a sesizat Procuratura Orhei în ceea ce privește maltratarea de către polițiști.

La data de 25 și 31 octombrie 2006 reclamantul a fost supus unui nou tratament în staționar.

La data de 20 decembrie 2006, reclamantul s-a plâns Procuraturii Generale de inacțiunile Procuraturii Orhei.

La data de 2 ianuarie 2007, Procuratura Generală a informat reclamantul că aceste plângeri au fost obiectul examinării de către Procuratura Orhei și că a fost ordonată o expertiză suplimentară în acest sens.

Prin ordonanța din 16 februarie 2007, Procuratura Orhei a refuzat să deschidă un dosar penal privind pretinsa maltratare, invocând raportul medico-legal din 25 decembrie 2006, care a anulat raportul din 19 octombrie 2006.

La data de 20 aprilie 2007, avocatul reclamantului a atacat, fără succes, ordonanța din 16 februarie 2007.

Prin încheierea din 03 iulie 2007 judecătoria Orhei a respins definitiv plângerea reclamantului.

La data de 10 septembrie 2007, reclamantul a sesizat Curtea Supremă de Justiție cerând anularea încheierii din 03 iulie 2007.

La data de 22 ianuarie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare a reclamantului. Instanța a observat că procurorul a ordonat examinarea medico-legală fără a fi deschis inițial un dosar penal, ignorând astfel Codul de Procedură Penală. Expertiza din 25 decembrie 2006 nu fundamenta constatarea de neîncepere a urmăririi penale privind maltratarea reclamantului. Curtea Supremă de Justiție a anulat încheierea din 3 iulie 2007 și ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a Procuraturii Orhei din 16 februarie 2007, obligând procuratura de a reîncepe urmărirea penală în privința pretinselor maltratări.

La data de 11 decembrie 2008, procuratura a dispus o nouă expertiză medico-legală, care urma să fie efectuată de o comisie de experți, deoarece două expertize anterioare aveau caracter contradictoriu.

Prin ordonanța din 19 martie 2010, procuratura a decis să nu înceapă urmărirea penală și a clasat procedura privind pretinsa maltratare.

Invocând violarea art. 3 CEDO, reclamantul s-a plâns că a fost supus tratamentelor inumane și degradante de către polițiști pe parcursul detenției sale din 3-13 octombrie 2006. Invocând violarea art. 5 CEDO, reclamantul s-a plâns că a fost ilegal privat de libertate în perioada 3-13 octombrie 2006. Invocând violarea art. 6 CEDO, reclamantul a denunțat în substanță durata excesivă a anchetei și caracterul său inefectiv.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

- A fost supus reclamantul tratamentelor inumane și degradante contrar art. 3 CEDO?

- În ceea ce privește protecția procedurală contra tratamentelor inumane și degradante (a se vedea § 131 cererea Labita c. Italiei [GC], no26772/95, CEDH 2000-IV), satisface ancheta efectuată de autoritățile naționale exigențelor art. 3 CEDO?

Guvernul este invitat să prezinte copia dosarului cu privire la investigarea plângerii reclamantului despre maltratarea acestuia în perioada 3 și13 octombrie 2006.

În fața Curții reclamantul este reprezentat de către M. Bordei, avocat din Chișinău.

***

În cauza PROMO LEX și alții c. Moldovei, primii doi reclamanți sunt organizațiile non guvernamentale PROMO LEX și CREDO, iar al treilea reclamant este I. Grosu.

La data de 3 februarie 2009, primii doi reclamanți au organizat un protest în fața Procuraturii Generale. Al treilea reclamant participa la protest. Scopul demonstrației era de a denunța inacțiunea Procuraturii Generale privind abuzurile poliției. Câteva minute după începerea manifestației, protestatarii au fost atacați de 7 bărbați mascați care au început să îi bată și să-i stropească cu gaze lacrimogene. În rezultatul atacului al treilea reclamant a fost rănit la cap și membre. Protestatarii s-au apărat și au reușit să imobilizeze doi atacatori. Unul din ei a recunoscut că a fost plătit cu 1,000 lei de o persoană necunoscută pentru participarea sa la atac.

Întrunirea a fost observată chiar de la început de către patru ofițeri de poliție în uniformă și alți șase îmbrăcați în civil, unii din ei filmând evenimentul. Totuși, dânșii nu au intervenit pentru a pune capăt ciocnirii dintre protestatari și atacanți. Protestatarii au sunat la poliție, dar fără rezultat. O patrulă de poliție a sosit după o oră și jumătate și i-a reținut pe cei doi atacanți imobilizați.

Organizatorii manifestației au depus o plângere la Procuratura Generală, dar fără succes. Din contra, Procuratura General a emis o declarație unde organizatorii protestului au fost învinuiți de provocarea ciocnirii.

Cei doi atacanți reținuți de reclamanți au fost acuzați de crearea dezordinii publice. Cu toate acestea, rezultatul procedurilor penale împotriva lor nu este cunoscut până în prezent.

În fața Curții reclamanții se plâng, în sensul art. 11 CEDO, că Statul nu și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a proteja dreptul lor la libertatea de întrunire. Reclamanții de asemenea se plâng, în sensul art. 13 CEDO, că nu au dispus de remedii efective împotriva omisiunii poliției de a-i proteja.

Curtea a invitat părțile să răspundă la următoarele întrebări:

- A existat o violare a dreptului reclamanților la libertatea de întrunire garantată de art. 11 CEDO?

- Au dispus reclamanții de remedii naționale efective pentru plângerea sa în sensul art. 11 CEDO, așa cum este prevăzut de art. 13 CEDO?

În fața Curții reclamanții sunt reprezentați de către de A. Postică, avocat din Chișinău.