Hotărârea Apcov c. Moldovei și Rusiei

30 05 2017

În cauza Apcov, reclamantul este Sergiu Apcov, născut în 1982.

La 21 ianuarie 2005 reclamantul a fost arestat de autoritățile „rmn”, fiind acuzat de jaf. El a fost ținut în detenție până la 08 iulie 2005, când a fost eliberat pe cauțiune. El pretinde că pe durata detenției a fost deținut în condiții proaste și persoane cu HIV și a fost supus maltratării. El pretinde că un doctor l-a infectat cu HIV utilizând aceeași seringă pentru toți deținuții.

În cadrul urmăririi penale, victimei jafului i s-a cerut să identifice reclamantului în baza unei fotografii. Reclamantul a pretins că nu au fost respectat garanțiile procedurale și a anchetatorul a indicat victimei care fotografie să aleagă. Mai mult decât atât, alibiul reclamantului potrivit căruia a fost plecat din „rmn” în ziua jafului a fost respins fără vreo investigație. Potrivit reclamantului la momentul pretinsei infracțiuni, el se afla la Moscova. El a obținut o scrisoare de la angajator care a confirmat că în ziua respectivă se afla la muncă. Totuși, anchetatorii au ridicat scrisoarea respectivă în original o dată cu percheziția casei părinților reclamantului și care ulterior a dispărut. Instanțele au refuzat să accepte copia scrisorii ca dovadă sau să verifice informația din aceasta.

La 29 august 2006 reclamantul a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Reclamantul a fost plasat în detenție în colonia nr. 2 din Tiraspol unde condițiile de detenție erau foarte proaste.

La 26 septembrie 2006 Curtea Supremă a „rmn” a respins recursul reclamantului.

La o dată nespecificată după condamnarea acestuia, mama reclamantului a angajat un avocat pentru a depune o cerere la Curte și a mers să viziteze semnătura acestuia pe formular de cerere. Totuși gardienii au refuzat permisiunea aplicării semnăturii pe motiv că formularul nu era în rusă și aceasta trebuia autorizată de către administrație. Aparent ea a reușit să obțină semnătura reclamantului pe formular.

La 24 aprilie 2012 reclamantul a fost eliberat din detenție. Aparent din materialele dosarului nu reiese că reclamantul vreodată a informat autoritățile din Moldova despre detenția sa sau despre procedurile penale împotriva sa.

În fața Curții reclamantul s-a plâns că nu a fost asigurat cu tratament medical corespunzător și că a fost deținut în condiții inumane, contrar Articolului 3 din Convenție.

Curtea a notat că reclamantul suferea de HIV și avea nevoie de tratament medical. De asemenea, reclamantul cu o ocazie a avut nevoie de tratament dentar de urgență, de care nu a fost asigurat și a fost nevoie să scoată dintele de către codeținuți. Având în vedere lipsa vreunei dovezi sau vreo explicație pentru refuzul de a oferi tratament corespunzător, Curtea a constatat că asistența medicală primită de reclamant era necorespunzător.

În ceea ce privește condițiile de detenție, ea a reținut că în mare parte erau confirmate de rapoartele CPT și Raportorului special ONU.

În baza materialelor din posesia sa, Curtea a constatat că a fost stabilit lipsa asistenței medicale și condițiile de detenție au constituit tratament inuman și degradant în sensul Articolului 3 din Convenție.

În continuare, Curtea a examinat dacă Republica Moldova și-a onorat obligațiile pozitive de a întreprinde măsuri corespunzătoare și suficiente pentru asigurarea drepturilor reclamantului. În Mozer, Curtea a constatat că măsurile se referă la restabilirea controlului asupra teritoriului, ca expresia jurisdicției, și măsuri pentru a asigura drepturile individuale.

În ceea ce privește aspectul obligațiilor Moldovei, restabilirea controlului asupra teritoriului „rmn”, Curtea a constatat în Mozer că Moldova a întreprins toate acțiunile în perioada 1991 – iulie 2010. În prezenta cauză, părțile nu au prezentat nici un argument care ar indica că Guvernul moldav și-a schimbat poziția față de Transnistria în perioada imediat următoare până la eliberarea reclamantului din detenție în aprilie 2012.

În ceea ce privește a doua parte a obligațiilor pozitive, în particular de a asigura drepturile reclamantului, Curtea a notat că reclamantul nu a informat nici o dată autoritățile moldovenești despre situația sa. În aceste circumstanțe neimplicarea autorităților în situația particulară a reclamantului nu îi poate fi imputată. Curtea a concluzionat că Republica Moldova nu a eșuat să-și onoreze obligațiile sale pozitive în privința reclamantului și a constatat că nu a avut loc violarea Articolului 3 din Convenție de către Republica Moldova.

Curtea a stabilit că Rusia exercită control efectiv asupra „rmn” în perioada de referință. În virtutea susținerii continui militare, economice și politice a „rmn”, este angajată responsabilitatea Rusiei în ceea ce privește violarea Convenției față de primul reclamant, în ceea ce privește Articolul 3 din Convenție.

În fața Curții, reclamantul, de asemenea, s-a plâns că detenția acestuia a fost ilegală și corespunzător contrară Articolului 5 § 1 din Convenție și că condamnarea de către un tribunal care nu era independent în sensul Articolului 6 § 1 din Convenție și că procesul nu a fost echitabil.

Curtea a reiterat că a constatat în cauza Mozer că „sistemul judiciar” a „rmn” nu este un sistem care ar reflecta o tradiție judiciară compatibilă cu Convenție. Pentru acest motiv ea a constatat că instanțele „rmn” și că orice autoritate „rmn” nu putea dispune arestarea reclamantului în sensul Articolului 5 § 1 din Convenție.

În lipsa vreunei informații noi și pertinente care să confirme contrariul, Curtea a considerat că concluzia adoptată în Mozer este valabilă și pentru prezenta cauză. Mai mult decât atât, în lumina constatărilor din Mozer, Curtea a considerat că nu doar că detenția era ilegală în sensul Articolului 5 § 1 din Convenție, dar, de asemenea, că instanțele nu puteau fi considerate ca tribunal independent stabilit de lege în sensul Articolului 6 § 1 din Convenție. Corespunzător ea a considerat că a existat o violare a Articolului 5 § 1 și 6 § 1 din Convenție în prezenta cauză, de către Federația Rusă.

Reclamantul a cerut 100,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 4,750 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat 40,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 3,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat de Pavel Postica, avocat din Chișinău.