Hotărârea Soymo c. Moldovei, Ucrainei și Rusiei

30 05 2017

În cauza Soyma, reclamantul este Sergiy Volodymyrovych Soyma, născut în 1976.

In anul 2001 reclamantul a fost arestat în « rmn Â» fiind suspectat de omor. La 28 iunie 2002 reclamantul a fost condamnat printr-o hotărâre definitivă a instanței supreme « rmn Â» și a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

Potrivit reclamantului, pe durata detenției acesta a fost supus maltratării cu scopul de recunoaște vina în comiterea infracțiunii.

După condamnarea reclamantului, mama acestuia a depus numeroase cereri diferitor autorități ucrainene pentru obținerea transferului fiului în închisoare ucraineană. Dosarul din fața Curții conține aproximativ 40 de cereri primite de ea de la diferite autorități ucrainene, însă fără succes.

În particular Ministerul afacerilor externe a Ucrainei a informat reclamantul că a contactat colegii din Moldova, care au informat că nu pot asigura transferul reclamantului în închisorile din Ucraina deoarece nu dețin controlul asupra teritoriului « rmn Â». Autoritățile ucrainene de asemenea au contactat auoritățile « rmn Â», însă fără succes. Mama reclamantului a inițiat proceduri judiciare împotriva Ministerului de Externe din Ucraina, denunțând lipsa acțiunilor, însă fără succes. Mama reclamantului a scris de asemenea misiunii OSCE din Moldova, care au informat că scrisoarea a fost expediată Ambasadei Ucrainei la Chișinău.

In martie 2006 reclamantul și-a rupt piciorul și a fost internat în spital, iar potrivit declarațiilor mamei ea a fost în posibilitate să petreacă timpul pe durata tratamentului.

La 24 mai 2006 reclamantul a fost găsit spânzurat în sala de sport a penitenciarului.

Reclamantul s-a plâns că detenția a fost ilegală și contrară Articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea a reiterat că a constatat în cauza Mozer că „sistemul judiciar” a „rmn” nu este un sistem care ar reflecta o tradiție judiciară compatibilă cu Convenție. Pentru acest motiv ea a constatat că instanțele „rmn” și că orice autoritate „rmn” nu putea dispune arestarea reclamantului în sensul Articolului 5 § 1 din Convenție.

În lipsa vreunei informații noi și pertinente care să demonstreze contrariul, Curtea a considerat că concluzia din Mozer este valabilă și în prezenta cauză, considerând că a existat o violare a Articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea a trebuit să examineze dacă Republica Moldova și-a onorat obligația sa pozitivă de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a asigura drepturile reclamantului. În Mozer, Curtea a constatat că obligațiile pozitive se refereau la restabilirea controlului asupra transnistriei și măsurilor individuale a reclamantului.

În ceea ce privește aspectul obligațiilor Moldovei, restabilirea controlului asupra teritoriului „rmn”, Curtea a constatat în Mozer că Moldova a întreprins toate acțiunile în perioada 1991 – iulie 2010. Deoarece evenimentele din speță se referă la o perioadă anterioară, Curtea nu a găsit motiv să concluzioneze diferit.

În ceea ce privește a doua parte a obligațiilor pozitive, în special de a asigura respectarea drepturilor individuale a reclamantului, Curtea a notat că eforturile reclamantului erau îndreptate către autoritățile ucrainene. De altfel, Curtea a notat că reclamantul nu s-a plâns vreodată autorităților moldovenești. Corespunzător, Curtea a concluzionat că Moldova nu a eșuat să onoreze obligațiile sale pozitive și nu a existat o violare a Articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea a stabilit că Rusia exercită control efectiv asupra „rmn” în perioada de referință. În virtutea susținerii continui militare, economice și politice a „rmn”, este angajată responsabilitatea Rusiei în ceea ce privește violarea Convenției față de primul reclamant, în ceea ce privește Articolul 5 § 1 din Convenție.

Reclamantul s-a plâns în temeiul Articolului 6 că procedurile împotriva sa nu au fost echitabile și că nu a dispus de un recurs intern eficient. Totuși Curtea a notat că deși procedurile penale sau finalizat la 28 iunie 2002 prezenta cerere a fost depusă doar la 28 decembrie 2004, corespunzător cererea în această parte este inadmisibilă. Restul cererii de asemenea a fost respins ca inadmisibil, în temeiul Articolului 35 din Convenție.

Reclamantul a cerut 300,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,563 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea a acordat 20,000 Euro cu titlu de prejudiciu moral și 1,000 Euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Reclamantul a fost reprezentat de Y.Zayikina și K. Gulua avocați din Ucraina.