CtEDO: Pedepsirea jurnalistului pentru relatarea părerii unui terț contrară Convenției

03 10 2017

Curtea a considerat, în cauza Novaya Gazeta și Milashina c. Rusiei, că editorul și jurnalistul au fost găsiți responsabili pentru că au raportat opiniile unor terțe părți. Deși ar fi fost necesare motive deosebit de puternice pentru a pedepsi un jurnalist pentru asistarea la difuzarea declarațiilor făcute de o altă persoană, instanțele naționale nu au furnizat astfel de motive. Ei au considerat complet irelevant dacă jurnalistul și-a exprimat propriile opinii sau cele ale unui terț. În ansamblu, raționamentul instanțelor naționale în cauză s-a dovedit a fi bazat pe presupunerea că protecția reputației reclamanților a predominat asupra libertății de exprimare în toate circumstanțele.

Reclamanții în cauza Novaya Gazeta și Milashina c. Rusiei, sunt “Redaktsionno-Izdatelskiy Dom ‘Novaya Gazeta’”, o casă editorială din Moscova, în continuare publicație și jurnalista Yelena Milashina.

În ianuarie 2005 Novaya Gazeta a publicat 2 articole semnate de Milashina, privind scufundarea submarinului nucleare „Kursk” în marea Barenț la 12 august 2000 și investigarea ulterioară privind cauzele accidentului. În timp ce majoritatea echipajului a decedat în primele minute de la exploziile ce au avut loc la bordul submarinului, 23 de membri ai echipajului au supraviețuit și au lăsat o notiță în care au descris evenimentele ce au avut loc. Toate acele 23 de persoane au decedat până la sosirea echipei de salvare. În 2002 investigația a fost finalizată din lipsă de probe a vreunei infracțiuni.

Cele două articole au relatat despre faptul că tatăl lui D.K., căpitanul Kurskului care a decedat la bordul submarinului, a depus o cerere la Curtea Europeană, prin care a reclamat violarea dreptului la viață a lui D.K. Primul articol l-a descris pe D.K. ca persoana care a scris notița, în care se menționa că membrii echipajului care au supraviețuit exploziei au așteptat să fie salvați. Potrivit articolului, notița, care a fost descoperită în octombrie 2000, a infirmat versiunea oficială că toți membrii echipajului au decedat în rezultatul exploziilor.

Articolul relata, de asemenea, că tatăl lui D.K. și consilierul acestuia, B.K., au încercat să demonstreze în fața instanțelor rusești că anchetatorii procuraturii militare și șeful expert criminalist al Ministerului Apărării au fost vinovați de abuz, din moment ce au omis să admită că o serie de ciocănituri ce veneau dinspre submarin în ziua accidentului au fost un semnal SOS în codul Morze.

Al doilea articol a menționat, în particular, că B.K., care a reprezentat 47 de familii ale membrilor echipajului, au considerat că adresarea la Curtea de la Strasbourg este ultima instanță, având în vedere că Procuratura generală și conducerea procuraturii militare aparent au luat „decizia de a ajuta ofițerii în comanda Flotei de nord să scape de răspundere penală și să înceteze investigația”.

Șeful expert criminalist, șeful grupei de investigație din cadrul Procuraturii militare, șeful Procuraturii militare și Procuratura militară au inițiat proceduri civile de defăimare împotriva publicației și Dnei Milashina. În decembrie 2005 o instanță din Moscova a admis acțiunea reclamanților. Ea a concluzionat că expresia „să ajute să scape de răspundere penală” este defăimătoare, din moment ce conținea o alegație de conduită criminală și a obligat să publice o dezmințire a declarațiilor privind implicarea reclamanților în abuz de serviciu. Publicația și Dna Milashina au fost obligate, de asemenea, să plătească despăgubiri fiecărui reclamant în mărime de 1,500 și 200 Euro. Hotărârea a fost menținută în recurs.

Decizia Curții, articolul 10

Nu a fost disputat de către părți că hotărârea instanței de judecată din decembrie 2005 a constituit o ingerință în dreptul publicației și a Dnei Milashina la libertatea de exprimare. Curtea a acceptat că ingerința a fost legală potrivit legislației naționale și că a urmărit un scop legitim, în particular „protecția reputației sau drepturilor altora”.

În ceea ce privește chestiunea dacă ingerința a fost „necesară într-o societate democratică” în sensul Articolului 10, Curtea a subliniat că cei patru reclamanți în procedurile de defăimare, grație poziției sale, trebuiau să fie mai toleranți criticilor decât persoane private.

Trei reclamanți erau oficiali de rang înalt și al patrulea - o autoritate publică. Este adevărat că procurorii, ca parte a sistemului judiciar, se bucură de protecție împotriva atacurilor ofensatoare și abuzive. Totuși, aceasta nu le oferă imunitate împotriva oricărei critici în mass-media a acțiunilor realizate în capacitatea lor oficială. Referitor la subiectul articolelor, Curtea a notat că catastrofa Kurskului a fost fără îndoială o chestiune de interes public în Rusia; în consecință publicația și Dna Milashina au contribuit la o dezbatere de interes public.

Mai mult decât atât, Curtea a observat că articolele nu puteau fi considerate ofensatoare deoarece nu au conținut atacuri personale nefondate în adresa reclamanților naționali. Având în vedere atât funcțiile reclamanților și chestiunea abordată în articol, Curtea a considerat că autoritățile naționale dispun de o marjă de apreciere foarte joasă în stabilirea necesității ingerinței în libertatea de exprimare a reclamanților.

Curtea nu a fost satisfăcută de faptul că instanțele rusești au efectuat un exercițiu de balansare dintre necesitatea de a proteja reputația reclamanților la nivel național și drepturile reclamanților din fața Curții potrivit Articolului 10 din Convenție. În schimb, motivarea instanțelor naționale aparent s-a bazat pe prezumția că protecția „onoarei și demnității altora” prevalează față de libertatea de exprimare în toate circumstanțele. Admițând acțiunea reclamanților la nivel național, instanțele nu au lăsat loc pentru funcția esențială pe care o exercită mass-media în societate democratică.

Curtea a considerat că esența cauzei este faptul că publicația și Dna Milashina au fost responsabilizați pentru raportarea opiniilor terților, în particular tatăl lui D.K. și B.K., consilierul ce a reprezentat familiile echipajului decedat. Potrivit jurisprudenței Curții, motive convingătoare trebuie aduse pentru a pedepsi un jurnalist pentru asistarea în diseminarea declarațiilor făcute de alte persoane. Totuși, instanțele naționale nu au furnizat nici un motiv în acest sens, desconsiderând ca în totalitate irelevant faptul dacă jurnalistul și-a exprimat propria părere sau a unui terț.

În plus, Curtea nu a fost de acord cu alegația Guvernului că reclamanții au acționat cu rea credință. Din material era cert pentru cititori că Dna Milashina relata opiniile tatălui lui D.K. și a lui B.K. despre fapte, care în opinia lui B.K., constituiau un abuz în serviciu public. Aceste opinii au fost exprimate în plângerile adresate de către tatăl lui D.K. și B.K. la nivel național și în fața Curții Europene, de asemenea în cartea publicată de B.K.

În aceste circumstanțe nu se poate afirma că reclamanții au eșuat să prezinte baza faptică pentru declarațiile din speță. Ei au acționat în conformitate cu etica jurnalistică și Dna Milashina a acționat cu diligența proprie unui jurnalist responsabil, ce raportează o chestiune de interes public.

În final faptul că procedurile împotriva reclamanților au fost civile și nu penale și faptul că despăgubirile la care au fost obligați erau relativ modeste nu au schimbat concluzia Curții că instanțele naționale au aplicat standarde care nu sunt conforme principiilor Articolului 10. Corespunzător a avut loc violarea Articolului 10 din Convenție.

Acest material este realizat în cadrul proiectului “Contribuția la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova” implementat de Asociația Obștească ”Juriștii pentru Drepturile Omului” cu sprijinul financiar acordat de Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Guvernului Suediei.