Hotărârea D.M.D. c. României

04 10 2017

Cauza DMD c. României, cererea nr. 23022/13, a vizat procedurile inițiate de fecior împotriva tatălui pentru violența domestică. Procedurile au durat mai mult de opt ani și s-au finalizat cu condamnarea tatălui pentru violența psihică și fizică asupra copilului. Reclamantul, s-a plâns că procedurile respective nu au fost eficiente și că nu i-au fost încasate despăgubiri. În particular instanțele naționale, în final, au constatat că nu urmau să examineze chestiunea compensațiilor din moment ce nici reclamantul și nici procurorul nu au formulat atare cerință în fața instanțelor inferioare.

Curtea a constatat, unanim, violarea Articolului 3 din Convenție, interzicerea unui tratament inuman sau degradant, deoarece investigația privind pretinsa violență a durat foarte mult timp și a fost marcată de omisiuni considerabile; și cu patru voturi la trei, că a avut loc violarea Articolului 6 din Convenție, deoarece instanțele naționale nu au examinat fondul plângerii reclamantului privind omisiunea de a-i acorda compensații, în pofida prevederii explicite în legislația națională a obligației de a soluționa chestiunea compensației în cazul unui minor, chiar și în lipsa unei cereri formale de la victimă.

Curtea a reamintit, în particular, că statele membre trebuie să tindă să protejeze demnitatea copilului și că, în practică, aceasta impune un cadru legal adecvat pentru protecția copilului împotriva violenței domestice.