Măsurile generale menite să prevină viitoare încălcări similare este deseori dificil a fi definite și implementate. Autoritățile naționale trebuie să purceadă în primul rând la o examinare detaliată a cauzelor încălcărilor Convenției.

În unele cazuri, circumstanțele cauzei arată clar că violarea se datorează legislației naționale. Uneori anume lipsa legislației duce la violare. În aceste cazuri, este sarcina statului respectiv să amendeze legislația existentă, sau să introducă legislație nouă, adecvată pentru a se conforma hotărârilor Curții.

Cu toate acestea, în multe cazuri, violarea se datorează nu doar incompatibilității clare dintre legislația națională și Convenție, dar problemelor practicii judiciare, adică modul în care instanțele naționale interpretează legislația națională și Convenția. În asemenea cazuri, este necesar de a schimba practica judiciară, sugerată printre altele de Curte, întru executarea hotărârii.

Când instanțele ajustează automat practica judiciară și interpretarea legislației naționale pentru a satisface cerințele Convenției, după cum este reflectat în hotărârile Curții, pe cauzele particulare aflate în examinare, ele fac ca hotărârile respective să fie executorii direct în virtutea legislației naționale. Aceasta se întîmplă la moment în aproape toate statele membre și noile încălcări similare pot fi prevenite prin simpla asigurare că hotărârea este publicată și transmisă autorităților naționale, fiind acompaniată, unde este necesar, de o circulară explicativă.